Ce alegem să mâncăm în concediu

by Home is where you cook
Adelina Bonca Tudor Matrache

Da, aștia suntem noi. Am stat pe gânduri dacă să pun ca și poză principală una atât de personală. Mi-am luat inima în dinți și am zis că da. Așa ne cunoaștem și noi mai bine. 🙂 Ideea acestei postări mi-a venit chiar în ultimul nostru concediu. Mai bine zis, căutând tot felul de locuri pe unde să mâncăm. Ne doream locuri frumoase, autentice, locuri cu mâncare bună dar, mai ales, să aibă opțiuni și pentru mine. Eu, cea “mofturoasă” care se încăpățânează să nu mănânce carne. 

Anul trecut, undeva cam tot pe vremea asta, decideam să reduc consumul de carne spre aproape deloc. Am rămas doar cu carnea de pește și fructele de mare. Mă așteptam să îmi fie greu dar totul a venit destul de natural. Găteam deja destul de multe preparate fără carne, undele chiar vegane. Și, deși Tudor e un carnivor înnăscut, s-a adaptat chiar bine la stilul meu de a mânca. Chiar dacă nu e adept 100%. Așadar, totul ușor până aici. Mai ales când ne gătim singuri inclusiv prânzul pentru lucru. Ce ne facem însă când lucrurile nu mai depind în totalitate de noi? Cum ar fi concediile? Când pleci de acasă undeva unde vrei să te relaxezi. Să scapi de rutina zilnică și să nu ai nicio grijă.

Ei bine, anul acesta noi ne-am confruntat cu asta. Și, deși am avut grijă să avem o bucătărie, oricât de mică, peste tot unde am călătorit, parcă nu îți vine să te apuci să gătești fix în concediu. Așa că a trebuit să găsim alternative bune de mâncat în oraș. Și aici vreau să vă împărtășesc din experiența noastră și cum ne-am descurcat în final.

Începeți prin a cere recomandări. Eu am făcut-o pe un grup de facebook dedicat persoanelor vegane. Eram într-un oraș din țară și, pur și simplu, am întrebat unde aș putea să mânănc și eu ceva de genul acolo. La început mi-a fost un pic aiurea. Nu mai scrisesem niciodată pe grup, deși le urmăresc postările zilnic și admir toate preparatele lor. Cred că am primit peste 20 de comentarii la întrebarea mea. Fiecare nu mai știa ce și pe unde să îmi recomande. Unii chiar dădeau și detalii interesante. Alții îmi recomandau câte 3-4 locuri odată. Vă spun drept că ne-a fost un pic greu apoi să decidem unde să mergem din toate variantele pe care le-am primit. Mai ales că aveam doar 2 zile la dispoziție. Dar așa am descoperit niște locuri la care nici nu mă gândeam că ar exista. Și am mai plecat și cu idei de rețete pentru acasă. Acum, nu ne rămâne decât să ne întoarcem ca să încercăm și celelalte recomandări. 🙂

O altă metodă foarte bună este research-ul. Tudor a făcut o pasiune pentru asta. Să ne vedeți plimbându-ne pe străzi și el cu telefonul în mână căutând unde să putem mânca prin apropiere. Tot timpul când am făcut asta am avut cel puțin 3-4 variante. Una dintre ele poate chiar la următoarul colț de stradă. Ca să le triem, era destul de simplu. Ne uitam la review-uri. În primul rând să aibă cât mai multe. Asta ne arăta că au treut multe persoane pe acolo. Apoi, era foarte important ratingul. Cel puțin 4 stele din 5. Mai citeam și câteva comenatrii și eram deja convinși. Așa am ajuns să mâncăm în locuri super, cu mâncare excelentă. Și am mai lăsat și noi câte un review.

Iar unele locuri chiar îți ajung la suflet. Așa este pentru mine un restaurant cu specific grecesc pe care l-am descoperit în Brașov. Într-o zi în care avusesem multă activitate, ne aventurasem pe munte și eram epuizați. Iar eu eram tare nehotărâtă. Ba voiam pizza, ba un burger vegan, ba ceva mai ușor… Dar când a menționat Tudor de grecesc, am zis “Acolo mergem!”. Și nu mi-a părut rău deloc. De când am intrat pe ușă totul a fost perfect. Locul amenajat superb, în culori deschise cu tente marine. Și muzica te ducea cu gândul direct acolo. Am ales să mânănc o salată cu caracatiță la grătar care m-a uimit de cât de autentică a fost. Dacă aș fi închis ochii, mai că simțeam mirosul mării și arșița soarelui. Ne-am relxat complet acolo. Mai ales că aveam nevoie.

Un alt sfat este să nu uitați nici de locurile în care ați mai fost și v-au plăcut. Eu am deja un restaurant preferat în Sibiu. În luna mai anul acesta am fost în teambuilding și am mâncat prânzul acolo. Cred că l-am înnebunit pe Tudor când i-am povestit cât de bună a fost mâncarea. Așa că, atunci când am decis să facem un tur prin țară cu oprire și în Sibiu, deja îmi sclipeau ochii. Știam că vom mânca acolo. Și, de fapt, acesta a fost primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns în oraș. Atât de mult ne-a plăcut că și la finalul concediului, când ne întorceam de la Sinaia spre Timișoara, ne-am oprit tot acolo la prânz. 

În final, am să vă povestesc și ce să faceți când toate celelate variante de mai sus nu se aplică. Într-una din zilele în care am stat în Sibiu am mers să vizităm muzeul Astra. Ne-am pierdut acolo. Nu literalmente, dar am uitat de noținea timpului. Este un loc extraordinar în care poți sta o zi întreagă fără să te plictisești. Așadar, după câteva ore de plimbat pe acolo, bineînțeles, ni s-a făcut foame. Și nu voiam să plecăm înapoi în oraș pentru că mai aveam încă multe de văzut. Așa că am ales să mâncăm la un han din cadrul muzeului. Știam că nu voi avea prea multe variante pentru mine. Cum ne-a apropiat de el, am simțit deja mirosul de carne la grătar și specific românesc. Dar am zis să îi dau o șansă. Am studiat meniul de 3 ori. Într-un final m-am descurcat. Am ales o porție de mămăligă cu brânză și smântână, una de fasole bătută și una de varză călită. Le-am asortat cu niște murături și am mâncat amândoi din ele. Îmi aduc aminte că eu am mers până la baie și Tudor a dat comada. Când m-am întors îmi zice: “S-a uitat chelnerița cam ciudat la mine, dar i-am zis că prietena mea nu mănâncă carne și a înțeles.” Cât despre mâncare, a fost chiar bună. Sfatul meu este să faceți combinații de genul chiar și atunci când pare că nu aveți prea multe opțiuni.

Tot în Sibiu am avut norocul să ne aflăm și în weekendul în care au fost sărbătorite recoltele toameni în Piața Mare. Pur și simplu ne plimbam prin centru și am ajuns acolo. Am tot văzut afișe promoționale dar, am fost atât de absorbiți de oraș, încât nu le-am dat importanță. Bineînțeles că a trebuit să dăm și noi o tură se vedem ce e pe acolo. Ne-a părut rău că nu eram acasă în Timișoară că am fi luat o grămadă de chestii. Aveau legume și fructe de sezon din culturile proprii și multe preparate tomnatice. Ne-am limitat la niște gomboți (găluște) cu prune, dovleac copt cu miere și nucă, o păine cu cartofi și un borcan cu zacuscă.

Acestea fiind zise, sper ca experiența noastră să vă fi de folos și să faceți alegerile potrivite. Și, după cum vă spuneam la început că ideea acestui articol mi-a venit în concediu, nu am apucat să fac poze la toate mâncărurile pe care le-am încercat. Așadar, vreau să vă las mai jos câteva poze din ultimul nostru concediu prin țară. O colegă spunea că unele locuri sunt atât de frumoase că nu par a fi din România. Dar sunt. 🙂

Sibiu

Sibiu

Sibiu

Pisica

Parc Sibiu

Muzeu Astra Sibiu

Brașov

Brasov

Sibiu

Râșnov

Rasnov

Rasnov

Rasnov

Bușteni

Busteni

Cantacuzino

Busteni

Sinaia

Castelul Peles

Adelina Bonca

 

You may also like

Leave a Comment