Idei de weekend – picnic în natură

by Home is where you cook
Picnic in natura

Nu știu pentru voi cum e dar, pentru mine, ideea de picnic, sau ieșit la iarbă verde, îmi trezește numai amintiri frumoase. Amintiri simple despre cum îmi petreceam sâmbăta, duminica, ba chiar toată vara la pădure. Un loc unde se aduna lumea să se relaxeze după o săptămână de muncă, drept răsplată. Iar noi, copiii, cutreieram toate cărările și ne scăldam în bălțile dimprejur. Prin ochii mei de copil, zilele acelea erau niște zile fericite.

La un picnic adevărat, nu mai fusesem demult, trebuie să recunosc. În ultimele săptămâni însă, am încercat să ne bucurăm cât mai mult de natură. Noi căutăm mereu locuri retrase sau puțin aglomerate. Așa că, nu a fost un mare efort din partea noastră să reușim și acum să avem contact cu cât mai puțină lume. Și, chiar dacă terasele s-au deschis, am preferat să plecăm la drum cu mâncarea după noi.

Am ales să mergem în zona Văliug – Brebu Nou, la cam 2 ore jumătate de mers cu mașina de la Timișoara. Cu gândul să ne plimbăm puțin prin zonă și să ne bucurăm de aerul curat, departe de aglomerația din oraș. Și, pentru că urma să fim plecați o zi întreagă, am plecat cu ideea să ne oprim undeva, pentru câteva ore, să luăm prânzul și să ne odihnim. Am fost mega entuziasmați, așa că, am încercat să pregătim totul ca la carte. Am avut chiar și listă cu tot ce trebuie să luăm cu noi, ca nu cumva să uităm ceva.

În primul rând, lucrul cel mai important era mâncarea. La acest capitol, m-am ocupat eu cu o seară înainte. M-am gândit la un meniu simplu și ușor de transportat care să fie însă și sățios. Doar aveam nevoie de energie pentru întreaga zi. Ideea mea a fost să fac tostada pentru care e nevoie de câteva lipii, hummus și o salată. De asamblat, ne-am ocupat la fața locului. La desert, am avut batoane cu semințe de chia și o caserolă cu căpșuni și cireșe. Bineînțeles, nici lichidele nu au lipsit: multă apă și un suc natural. Am transportat totul într-o geantă frigorifică în care am pus și o pastilă pentru răcire. Și, cu toate că a fost o zi călduroasă, mâncarea s-a păstrat foarte bine.

Picnic in natura

Ce am avut grijă să mai luăm cu noi a fost o pătură, 2 perne și, bineînțeles, farfurii, pahare și tacâmuri. Am mai avut servețele umede ca să ne ștergem și dezinfectăm și, foarte important, un sac de gunoi în care să aruncăm deșeurile. Cam asta a fost tot.

Cât despre loc, am încercat să căutăm ceva cât mai retras. În zonă a fost ceva lume, ieșită la grătar, iarbă verde sau pescuit. Noi ne-am oprit la Lacul 3 Ape. Am dat o tură de-a lungul lacului și, într-un final, am găsit acest loc doar pentru noi. De fapt, cam toată lumea reușise să găsească câte un loc mai puțin aglomerat în care să se bucure de natură. Noi am fost foarte încântați de alegerea făcută. Am mâncat, ne-am relaxat, ne-am și bronzat puțin, ne-am bucurat de liniște, de sunetul lacului și al pădurii. Ce am mai fi luat cu noi ar fi fost o pălărie și cremă de protecție solară. Le-am omis pentru că nu ne așteptam să fie chiar așa de cald. Se anunțau cam 21 de grade iar eu am plecat cu un cardigan și o eșarfă după mine de care s-a dovedit a nu fi nevoie. Tudor însă s-a descurcat destul de bine și și-a înfășurat prosopul în cap.

Ne-a plăcut foarte mult să explorăm și locurile din jur. Ne-am oprit din loc în loc să ne plimbăm și să ne bucurăm de peisaj.  Mai jos, vă las și câteva poze din aventura noastră. 🙂 La finalul zilei, ne-am bucurat drumeția făcută. Mai ales că ne-am încărcat bateriile pentru o săptămână nouă.

Valiug Picnic in natura

Valiug Picnic in natura

Lacul 3 ape Picnic in natura

Picnic in natura

Picnic in natura

 

You may also like

Leave a Comment