Pește în crustă de parmezan

by Home is where you cook
Peste in crusta de parmezan

Jump to recipe

Carnea de pește este una din cele mai sănătoase cărnuri pe care le putem consuma. Este extrem de bogată în grăsimi omega 3 care previn apariția bolilor cardiovasculare. Conține și multe proteine și minerale de înaltă calitate. Avantajul major este că e foarte ușor de digerat. Ceea ce până la urmă ne dorim, nu-i așa? Nu vrem să mâncăm, iar apoi să ne simțim atât de plini că nu mai suntem în stare de nimic. 🙂

Trebuie să recunosc însă că mănânc destul de rar pește. Îmi place, dar îl iau foarte rar în calcul ca o primă opțiune. Ceea ce e foarte rău. Cred că v-am mai spus că dieta mediteraneană este considerată cea mai bună dietă din lume. Și când zic dietă, mă refer la stilul de viață. Nu la faptul că vrem să dăm jos câteva kilograme, apoi ne întoarcem la vechiul stil de a mânca. Ei bine, dieta aceasta presupune să mâncăm cel puțin o dată pe săptămână carne de pește. Știu că pare destul de mult pentru cineva care nu e obișnuit să mănânce pește mai deloc. Dar, încet-încet, putem să îl introducem în alimentație.

Desigur, de partea cealaltă sunt cei cărora nu le place carnea de pește deloc. Eu știu prea bine. Lui Tudor i se face rău instant numai când simte mirosul de pește. Cum să îl mai și mănânce? Am încercat eu să îl conving cu niște creveți, fără prea mare succes însă. Mi-a zis din start că el nu mănâncă nimic ce trăiește în apă. Vă dați seama cât de greu îmi e să gătesc pește acasă?

Cu toate acestea, săptămâna trecută mi s-a făcut o poftă imensă de pește. Nu știu, probabil și din cauza căldurii, pur și simplu parcă nu mai aveam poftă să mănânc nimic. Simțeam nevoia de ceva ușor și parcă și de salate mă cam săturasem. Și atunci mi-a venit ideea. Ce ar fi să gătesc pește? Problema e că eu am experiență aproape deloc în a găti pește. Am știut doar că vreau să fie la cuptor. Apoi mi-am adus aminte că mâncasem recent un pește pane la o ieșire în oraș. Și așa am ajuns la peștele meu pane în crustă de parmezan.

Până aici, toate bune și frumoase. Dar eu ce pește cumpăr? Am început din nou research-ul și așa am aflat că unul dintre cei mai buni pești pentru consum ar fi păstrăvul. Are un conținut foarte scăzut de mercur, comparativ cu alte specii de pește. Deci, am trecut rapid pe lista de cumpărături file de păstrăv.

Cel mai greu a fost însă la cumpărături, când am ajuns la raionul cu pește și fructe de mare. Evident, nefiind o mare cunoscătoare, am căutat după etichete unde scria păstrăv. Aveau păstrăv file dar, lângă acesta, era și file de păstrăv somonat. Nu auzisem în viața mea de așa ceva. Ce e drept, arăta foarte bine cu culoarea aceea rozalie. Și, cum știu că și somonul e un pește foarte bun, am spus că e 2 în 1 și l-am luat. 🙂 Am căutat apoi mai multe despre acest păstrăv somonat. Așa am aflat că e de fapt un păstrăv care are aceeași alimentație bogată în beta-caroten la fel ca somonul.

Și cam asta a fost aventura mea cu peștele. De preparat e chiar simplu. Și, spre surprinderea mea, nu a mirosit nici foarte tare în casă. Mirosul de parmezan de la cuptor a acoperit destul de bine mirosul de pește. A insistat și Tudor să îl încerce. Răspunsul lui: tot gust de pește are. Nici nu mă așteptam la altceva. Mie mi-a plăcut foarte mult și mi-a picat chiar bine. Dacă vă place carnea de pește, merită să încercați rețeta. 🙂

Peste in crusta de parmezan
Peste in crusta de parmezan

Pește în crustă de parmezan

Carnea de pește este una din cele mai sănătoase cărnuri pe care le putem consuma. Este extrem de bogată în grăsimi omega 3 care previn apariția bolilor cardiovasculare. Conține și… COOK Pește în crustă de parmezan European Print This
Serves: 4 Prep Time: Cooking Time:
Nutrition facts: 200 calories 20 grams fat

Ingredients

  • 2 bucăți de file păstrăv somonat
  • ½ linguriță sare
  • ½ linguriță coriandru măcinat
  • ½ linguriță piper
  • 2 ouă
  • 1 legătură pătrunjel
  • 2 lămâi
  • 50 g pesmet
  • 100 g făină
  • 60 g parmezan ras fin

Instructions

  1. Începeți cu pregătirea peștelui file căruia îi îndepărtați pielea cu ajutorul unui cuțit. Este important ca acest cuțit să fie mare și să taie bine. Îndepărtați oasele rămase cu ajutorul unei pensete. Tăiați apoi în bucăți mai mici dreptunghiulare.
  2. Într-un bol, amestecați pesmetul, parmezanul ras, sarea, coriandru, piperul și pătrunjelul tocat mărunt.
  3. Acum, regula pentru un pane perfect e să respectați ordinea ingredientelor: făină, ou, pesmet. În cazul nostru, pesmet cu parmezan. Așadar, pregătiți pe masă 3 farfurii. Una cu făină, una adâncă sau un bol cu cele 2 ouă bătute și încă una cu amestecul de pesmet.
  4. Luați câte o bucată de pește, tapetați-o bine cu făină, îi faceți o baie în ou și apoi o dați prin pesmetul amestecat cu parmezan.
  5. Așezați bucățile de pește într-o tavă cu hârtie de copt. Lăsați totul la cuptor timp de 40-45 de minute, întorcând peștele pe partea cealaltă după 20 de minute.

Notes

Serviți peștele cu zeamă de lămâie și, după preferințe, cu o garnitură. Eu am pregătit rapid niște broccoli fiert.

You may also like

Leave a Comment